|
Serbia (în sârbă Srbija / Србија), oficial Republica Serbia (în sârbă Република Србија/Republika Srbija) este o țară situată în centrul și sud-estul Europei. Teritoriul acoperă partea de sud a Câmpiei Panonice și partea centrală a Balcanilor. Serbia se învecinează cu Ungaria în nord; cu România și Bulgaria în est; Republica Macedonia în sud; iar cu Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Croația în vest; granița cu Albania este în dispută. Belgrad, care este capitala și cel mai mare oraș al Serbiei, este, de asemenea, printre cele mai mari din Europa de Sud-Est.[2] Serbia este, totodată, și un aspirant și eligibil candidat la aderarea în Uniunea Europeană. După migrația slavilor în Balcani, sârbii au format un stat medieval, care s-a dezvoltat în Țaratul Sârb, iar extinderea maximă a avut loc în secolul XIV. În secolul XVI, statul sârbesc a fost cucerit de otomani. Serbia și-a recâștigat independența față de Imperiul Otoman prin revoluția sârbă din secolul XIX și, în același timp, și-a extins teritoriul. Voivodina, fosta provincie regală a Imperiului Habsburgic, s-a unit cu Serbia în 1918. După sfârșitul Primului Război Mondial, statul s-a unit cu celelalte state slave din Balcanii de Vest, formând un stat iugoslav,[3], care a existat, în diferite forme politice, până în 2006, când Serbia a redevenit un stat de sine stătător.[4] În 18 februarie 2008, parlamentul provinciei sârbe Kosovo, având o populație majoritară albaneză, a declarat independența.[5] Răspunsul din partea comunității internaționale a fost mixt.[6] Serbia nu recunoaște independența și consideră Kosovo ca fiind provincie autonomă guvernată de ONU.[7][8] Istorie Articol principal: istoria Serbiei. Statuetă de lut aparţinând Culturii Vinca Oraşul antic Singidunum(Belgradul de astăzi) Imperiul Sârb şi celelalte regate înconjurătoare Bătălia de la Kosovo Polje din 1389 Regatul Serbiei în 1913 Gavrilo Princip Atentatul de la Sarajevo În antichitate, pe teritoriul de astăzi al Serbiei locuiau triburi ilirice și tracice. În secolul al II-lea î.Hr., romanii cuceresc regiunea, iar în anul 9 î.Hr. o includ în provincia Illyricum. Între secolele V–VII, aici sosesc triburi slave, care îi vor „slaviza” pe autohtoni (iliri, daci, traci, celți, coloniști romani) și se vor amesteca cu aceștia, ducând la etnogeneza formării poporului sârb. Rădăcinile statului se întind până în secolul al VII-lea și se suprapun istoriei Dinastiei Vlastimirović. Un regat sârb, cu capitala la Duklja, a luat ființă în secolul al XI-lea, găsindu-și sfârșitul spre finele secolului următor. Serbia medievală s-a format în jurul regiunii Raška, în secolul al XII-lea având ca figură centrală pe Marele Jupan Ștefan Nemanja. În anul 1220, sub conducerea lui Ștefan Întâi, Serbia a devenit regat, iar în anul 1346 Ștefan Dušan a înființat Imperiul Sârb, dezintegrat în urma înfrângerii în fața turcilor otomani în anul 1389. Bătălia istorică a avut loc la Kosovo. Nordul Serbiei a fost cucerit și el prin căderea cetății Smederevo în anul 1459, urmând Bosnia câțiva ani mai târziu și Herțegovina în 1482. Între anii 1459 - 1804, Serbia, în pofida a trei invazii austriece și a numeroase rebeliuni, a rămas sub conducerea Imperiului Otoman. Viața religioasă a fost dominată de Islam, fapt care a dus la numeroase convertiri. Cei convertiți au preluat denumirea de musulmani, iar mai târziu pe cea de bosniaci, refuzând să mai fie identificați drept de sârbi. Revolta anilor 1804-1813 condusă de către Đorđe Petrović (cunoscut și sub denumirea de Karađorđe - "George cel Negru"), și revolta din anul 1815, a dus la înființarea Principatului Serbiei. Având o autonomie largă față de Imperiul Otoman, este considerat precursorul Serbiei moderne. Între anii 1815 - 1903, Serbia a fost condusă de către Dinastia Obrenović, cu excepția perioadei dintre anii 1842 - 1858, când la conducerea țării s-a aflat Prințul Aleksandar Karađorđević. În anul 1903, Dinastia Obrenović a fost înlocuită de către Dinastia Karađorđević, descendentă a lui Đorđe Petrović. Lupta pentru modernizarea societății, pentru drepturile omului și pentru un stat național au durat aproape trei decenii și s-a încheiat cu adoptarea constituției la 15 martie 1835. În 1876, Muntenegru, Serbia, și Bosnia au declarat război Imperiului Otoman și au proclamat unirea. Totuși, Tratatul de la Berlin din 1878, care a fost semnat la Congresul de la Berlin de către Marile Puteri, a acordat deplina independență doar Serbiei și Muntenegrului, lăsând Bosnia și Raška , Austro-Ungariei, care a blocat unirea lor până la Războaiele Balcanice din 1912 și 1913 și Primul Război Mondial. Țarul Ștefan Dușan Granițele Serbiei medievale Asasinarea la 28 iunie 1914 a Arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei la Sarajevo în Austro-Ungaria de către Gavrilo Princip, un susținător al unității slavilor de sud, supus austriac și membru al organizației Bosnia Tânără, a servit drept pretext pentru ca Austro-Ungaria să declare război Serbiei. Rusia a început să își mobilizeze trupele pentru apărarea aliatei sale, Serbia, ceea ce a dus la declarația de război a Germaniei împotriva Rusiei în vederea susținerii aliatei acesteia, Austro-Ungaria. Totuși, de vreme ce strategii militari germani doreau să evite un război pe două fronturi atât împotriva Rusiei, cât și împotriva Franței, aceștia au atacat, mai întâi, Franța. În cele din urmă, aceasta a culminat cu atragerea în război a tuturor Marilor Puteri europene. Armata sârbă a câștigat câteva victorii importante împotriva Austro-Ungariei în timpul Primului Război Mondial, dar a fost copleșită, în final, de forțele unite ale Germaniei, Austro-Ungariei și Bulgariei. În Primul Război Mondial, Serbia a avut 1 260 000 de victime - 28 % din totalul populației sale și 58 % din populația sa masculină. În anul 1918, Serbia fonda, împreună cu Muntenegru, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, cunoscut mai târziu sub denumirea de Regatul Iugoslav. În timpul celui de Al II-lea Război Mondial, Serbia a fost un stat marionetă a Germaniei Hitleriste. Teritoriul său includea Serbia Centrală de azi și partea vestică a Banatului. În 1945 Serbia a devenit parte a unei federații, cea de-a doua Iugoslavie, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, condusă de Iosip Broz Tito până la moartea acestuia în 1980. De la căderea celei de-a doua Iugoslavii, în 1992 și până în 2003, Serbia a format, împreună cu Muntenegru, Republica Federală Iugoslavia. În ciuda războiului civil din țările vecine, Croația și Bosnia-Herțegovina, în Serbia a fost pace până în 1998, deși o parte din instituțiile și conducerea țării au susținut pe sârbii bosniaci și pe cei din Croația în aceste conflicte, înarmându-i și dirijându-le trupele. Între 1998 și 1999, ciocnirile din Kosovo dintre forțele de securitate sârbe și iugoslave, pe de o parte, și Armata de Eliberare din Kosovo, pe de altă parte, au condus la bombardamentele NATO, care au durat 78 de zile. Atacurile au fost oprite când președintele iugoslav Slobodan Milošević a acceptat să retragă forțele de securitate, inclusiv armata și poliția, din Kosovo. Acestea au fost înlocuite cu o forță internațională, iar Kosovo a rămas, formal, în cadrul Federației Iugoslave. Între anii 2003 - 2006, Serbia a fost parte a Uniunii Statale Serbia și Muntenegru. În data de 21 mai, 2006, Muntenegru a hotărât, în urma unui referendum, ieșirea din uniune - 55.5% dintre voturi au fost în favoarea independenței. Pe 3 iunie, Parlamentul Muntenegrului a declarat independența țării, iar pe 5 iunie, Adunarea Națională a Serbiei a declarat Serbia succesoare în drepturi a Uniunii Statale. La alegerile prezidențiale din 27 iunie 2004, a fost ales ca președinte Boris Tadić (instalat în funcție în 11 iulie). Pe 20 ianuarie 2008 au avut loc alegeri prezidențiale, soldate (3 februarie) cu realegerea lui Boris Tadić. Geografie Articol principal: geografia Serbiei. Zlatibor Parcul naţional Kopaonik, iarna Serbia este situată în cuprinsul a două regiuni istorico-geografice, Balcanii de Vest și partea de sud a Câmpiei Panoniei. Are granițe comune cu Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Macedonia, România și Ungaria. Fără a avea ieșire directă la mare, Serbia are acces prin intermediul Dunării la Marea Neagră și Europa Centrală. Clima este continentală în nordul țării, cu ierni reci și veri umede și calde, iar în partea sudică are influențe mediteraneene, cu veri secetoase. Precipitațiile, în medie, sunt cuprinse între 560–1900 mm anual, fiind aproximativ aceleași pe întreg teritoriul. Cu un relief variat, câmpii fertile in partea de nord, Voivodina, dealuri și munți in partea de sud-est, teritoriul Serbiei este străbătut de Dunăre si de râul Morava, afluent al fluviului. Relieful Serbiei este predominant muntos în sud (aparținând Alpilor Dinarici, altitudine maximă 2656m în vf. Daravica) și est(Munții Serbiei, cu Defileul Dunării), colinar și de câmpie(Câmpia Moravei), în partea centrală, și numai de câmpie(Câmpia Dunării), în nord. Din loc în loc, apar coline cu altitudini mari, cum ar fi Fruska Gora(539 m). În Câmpia Moravei(partea centrală), câmpie drenată de Morava, altitudinea maximă este de 250 m. Hidrografia: Cele mai importante râuri sunt Dunărea(pătrunde în Serbia în dreptul localității Palanka, străbate statul de la NV la SE, trece prin orașele Novi Sad, Zemun, Belgrad, Smederevo și iese aproape de localitatea Ram) Tisa(afluent de stânga al Dunării), Drava, Sava și Morava(afluenți de dreapta ai Dunării). Împărțire administrativă Articol principal: împărțirea administrativă a Serbiei. Harta politică a Serbiei Serbia este divizată în 29 de județe, 5 dintre ele în Kosovo, și orașul Belgrad. Județele au în componență 108 diviziuni administrative. Serbia cuprinde, de asemenea, 2 provincii autonome: Kosovo și Metohija, aflată în partea de sud a țării, actualmente aflată în administrarea Națiunilor Unite, și Voivodina în partea de nord. Orașe Orașele importante cu peste 100.000 de locuitori potrivit recensământului din anul 2002: Belgrad: 1.119.642 și 1.576.124 în zona metropolitană Novi Sad: 216.582 Priština: 200.000 (estimare 2002), 262.686 (estimare 2006) Niš: 173.724 Kragujeiacucuvac: 146.373 Prizren:121.000 (estimare 2002), 165.227 (estimare 2006) Subotica: 99.981 Iacucu: 102.302 Politică Articol principal: politica Serbiei. Parlamentul Serbiei Pe data de 4 februarie 2003 Parlamentul Republicii Federale Iugoslavia a consimțit o mai largă autonomie a celor două entități componente, Serbia și Muntenegru, în cadrul unui federații, cea a Serbiei și Muntenegrului. După căderea lui Slobodan Milošević, pe 5 octombrie 2000, republica a fost guvernată de către Opoziția Democrată din Serbia. Gradual, tensiunile s-au acumulat în cadrul coaliției, sfârșind prin părăsirea acesteia de către Partidul Democrat din Serbia (DSS), Partidul Democrat (DS) rămânând singur la guvernare. În anul 2004, DSS a câștigat alegerile parlamentare și a format noul guvern al Serbiei, împreună cu G17 Plus și coaliția SPO-NS. Guvernul are de asemenea sprijinul Partidul Socialist al Serbiei (SPS). Primul-ministru sârb este Ivica Dačić. Președintele Serbiei a fost Boris Tadić, liderul partidului DS, ales cu 53% de voturi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale ținute pe 27 iunie 2004. În urma alegerilor din mai 2012, noul președinte ales al Serbiei este Tomislav Nikolić, care l-a înfrânt pe contracandidatul său, Boris Tadić. Boris Tadić a făcut tot posibilul pentru a rămâne la putere. Și-a dat demisia din funcția de președinte, pentru a se putea organiza alegeri anticipate, alegeri la care a candidat și el. Tomislav Nikolić a câștigat mult prin politica sa de departizare a țării, astfel, după ce a devenit președintele Serbiei, s-a autosuspendat din partid, acesta nefiind la ora actuală membru al niciunui partid politic. Partide politice: Partidul Democrat, Partidul Democrat din Serbia, Partidul Socialist etc. Economie Exporturile Serbiei în 2009 Serbia produce o treime din producţia mondială de zmeură În ciuda faptului că economia Serbiei s-a confruntat în ultimele decenii ale secolului XX cu sancțiuni economice, cu dezintegrarea Iugoslaviei, cu războaie interetnice,a șomajului ridicat, cu agresiunea NATO, ce a afectat puternic infrastructura statului, economia Serbiei își revine treptat la normal. Agricultura reprezintă 30% din PIB, industria - 46% iar serviciile - 24%. În urma agresiunii NATO din 1999, pierderile din economia Serbiei erau estimate la 100 de miliarde de dolari. Actiunile NATO din timpul agresiunii din 1999 au fost declarate, de mai multe tribunale grecesti, crime de razboi, iar unii lideri ai organizatiei au fost găsiți vinovați pentru crime de război.(http://www.thirdworldtraveler.com/International_War_Crimes/GreekJudges_NATO.html) Resursele minerale sunt variate, dar au rezerve reduse. Industria prelucrătoare este variată: siderurgie, metalurgie neferoasă (aluminiu, cupru ș.a.), construcții de mașini(autoturisme, tractoare, bunuri de larg consum), chimică și petrochimică etc. În domeniul agricol, Serbia ocupă locuri fruntașe, mai ales în pomicultură (prune-locul 1 în Europa și 2 pe Glob, mere etc.),cereale(în principal, porumb), plante tehnice (sfeclă de zahăr, floarea-soarelui), creșterea porcilor. Rețeaua de transport este diversificată și, în bună măsură, modernizată (peste 1/3 din căile feroviare sunt electrificate, autostrăzile dețin 540 km etc.); după desprinderea Muntenegrului din federație, Serbia nu mai are acces la Marea Adriatică. Agricultura și mineritul sunt importante în Serbia, dar majoritatea muncitorilor sunt angajați în industrie, concentrată în zonele industriale din nord. Demografie Populația Serbiei este de cca 10 milioane de locuitori. Cea mai mare parte din populația Serbiei este formată din sârbi, la care se adaugă unguri, albanezi, români, țigani etc. Limba oficială este sârba, în plus, în Voivodina mai sunt oficiale limbile: română, maghiară, slovacă, ruteană, croată. Religia cea mai răspândită este creștinismul ortodox, urmat de cel romano-catolic, și islamismul Structura etnică Articol principal: demografia Serbiei. Harta etnică a Serbiei, după date locale Structura etnică:[9] Serbia (fără Kosovo) Serbia Centrală Voivodina Număr % Număr % Număr % TOTAL 7.186.862 100,00 5.255.053 100,00 1.931.809 100,00 sârbi 5.988.150 83,32 4.698.515 89,41 1.289.635 66,76 muntenegreni 38.527 0,54 16.386 0,31 22.141 1,15 iugoslavi 23.303 0,32 11.127 0,21 12.176 0,63 albanezi 5.809 0,08 3.558 0,07 2.251 0,12 bosniaci 145.278 2,02 144.498 2,75 780 0,04 bulgari 18.543 0,26 17.054 0,32 1.489 0,08 bunjevci 16.706 0,23 237 0,00 16.469 0,85 gorani 7.767 0,11 6.588 0,13 1.179 0,06 croați 57.900 0,81 10.867 0,21 47.033 2,43 macedoneni 22.755 0,32 12.363 0,24 10.392 0,54 musulmani (după naționalitate) 22.301 0,31 18.941 0,36 3.360 0,17 țigani 147.604 2,05 105.213 2,00 42.391 2,19 români 64.662 0.90 39.082 0,74 25.580 1,32 germani 4.064 0,06 792 0,02 3.272 0,17 ruteni 14.246 0,20 318 0,01 13.928 0,72 ruși 3.247 0,05 2.074 0,04 1.173 0,06 slovaci 52.750 0,73 2.429 0,05 50.321 2,60 sloveni 4.033 0,06 2.218 0,04 1.815 0,09 ucraineni 4.903 0,07 701 0,01 4.202 0,22 unguri 253.899 3,53 2.763 0,05 251.136 13,00 alte 17.558 0,24 10.848 0,21 6.710 0,35 nedeclarat 160.346 2,23 79.328 1,51 81.018 4,19 identitate regională 30.771 0,43 2.204 0,04 28.567 1,48 necunoscut 81.740 1,14 66.949 0,04 14.791 0,77 Educație Cultură Articol principal: cultura Serbiei. Bancnota de 100 de dinari cu Nikola Tesla Situl arheologic Felix Romuliana, monument UNESCO Statuie din situl Lepenski Vir Serbia are una dintre cele mai variate culturi ale Europei. Frontiere între imperii mari au fost stabilite pe teritoriul actualei Serbii, în mai multe epoci ale istoriei europene : între partea vestică și cea estică a Imperiului Roman; între Regatul Ungariei, Imperiul Bulgar și cel Bizantin; și între Imperiul Otoman și Imperiul Austriac (mai târziu Austro-Ungar). Drept rezultat, în timp ce nordul Serbiei poate fi numit „centru-european”, sudul aparține mai degrabă Estului Europei. Desigur, ambele regiuni s-au influențat reciproc, așa că o separare între nord și sud este mai degrabă artificială. Influența Imperiului Bizantin asupra Serbiei a fost poate cea mai importantă. Sârbii sunt creștini ortodocși, având o Biserică națională - Biserica Ortodoxă Sârbă. Folosesc atât alfabetul chirilic, cât și cel latin, datorită influențelor atât estice, cât și vestice. Mănăstirile din Serbia, construite, în special, în Evul Mediu, sunt poate cea mai bună dovadă a influenței bizantine și ortodoxe, dar și a Europei vestice (romanice). Majoritatea reginelor din istoria Serbiei au avut o origine străină, incluzându-le pe Hélène d'Anjou (verișoară a lui Carol I al Siciliei), Anna Dondolo (fiica dogelui Veneției, Enrico Dandolo), Caterina a Ungariei, și Simonida a Bizanțului. Serbia are opt situri culturale considerate de UNESCO Patrimoniu al Umanității : mănăstirile Stari Ras și Sopoćani (din 1979), mănăstirea Studenica (1986), Complexul Monahal Medieval din Kosovo, care include : mănăstirea Dečani, Maica noastră de la Ljeviš, Gračanica și Patriarhatul de la Pec- (2004, în pericol din 2006), și Gamzigrad - Romuliana, precum și Palatul lui Galerius, adăugat în 2007. De asemenea, există două memorii literare care au fost adăugate pe lista UNESCO ca făcând parte din lista Programului Memoriile Lumii : Scripturile Miroslav, manuscrise din secolul XII (adăugate în 2005), și arhiva Nikola Tesla (2003). Patrimoniu mondial UNESCO Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 4 obiective din această țară. Personalități din Serbia sau de etnie sârbă Nikola Tesla, fizician american de origine sârbă Ștefan Uroș al IV-lea Dușan al Serbiei, rege al Serbiei(din 1331) și rege al șârbilor și grecilor(din 1345) Milan Stanković, cântăreț Milan Jovanović, fotbalist sârb Milan Perendija, fotbalist sârb Mileva Marić, fizician sârb M.I.Pupin, fizician și chimist sârb Novak Đoković, tennismen sârb Karađorđe Petrović, conducătorul primei răscoale sârbești împotriva otomanilor Gavrilo Princip, membru al Mâinii Negre, cunoscut pentru Atentatul de la Sarajevo Sfântul Sava, prinț și fondator al Bisericii Ortodoxe Sârbe Atracții turistice Anual, în Serbia vin peste un milion de turisti(2.200.000 în 2007 față de 469.000 în 2006), aducând venituri de cca 398 mil.$. Principalele zone și obiective turistice sunt Belgrad(cetatea Kalemegdan, Centrul de conferințe „Sava”, Monumentul eroului necunoscut, numeroase biserici). În sudul Serbiei, în special în Kosovo, mănăstiri și biserici(Studenica din sec.12-14, Zica din sec.13, Gracanica din sec.14). Alte centre turistice sunt orașele Nis(monumente bizantine dintre sec.4-5, Turnul craniilor), Smederevo(cetatea din sec.15), Prizren(biserici și mănăstiri din sec.14, moscheea Sinan Pașa), stațiuni balneoclimaterice(Vrnjacka Banja, Soko Banja, Niska Banja) sau pentru practicarea sporturilor de iarnă(în jurul masivelor Kopaonik, Jastrebac, Zlatibor). Un important obiectiv istoric și turistic este situl antic arheologic Felix-Romuliana. |
About us|Jobs|Help|Disclaimer|Advertising services|Contact us|Sign in|Website map|Search|
GMT+8, 2015-9-11 20:14 , Processed in 0.153241 second(s), 16 queries .
